Latent

Si unde sa te ascunzi cand nici in tine nu mai ai loc?  Ramai in mijlocul vietii, vulnerabil si fara scapare.

De indata ce invat sa zbor, nu ma mai intorc aici, jos...

Voi incepe prin a scrie de ce ti-am sters comentariul. Chiar "inutile, slabe si proaste" fiind, nu putem accepta un limbaj de primata nedezvoltata pe blogurile noastre. Avand in vedere faptul ca "nimanui, dar absolut nimanui nu ii pasa de persoana noastra cu adevarat", efortul tau de a ne critica blogurile si vietile personale(mie si cititorilor mei, intr-un mod cat se poate de mizerabil) in 1000 de caractere mi se pare cel putin bizar. Faptul ca nu iti place "porcaria asta de blog umpluta cu chestii care se vor a fi poezii" nu ma deranjeaza, mai ales datorita faptului ca geniul tau ma eclipseaza intr-adevar... As putea spune si eu despre binevoitori ca tine ca "e ca si cum nu ati exista", insa daca tu ai avut placerea de a ma citi si de a iti exprima opinia pe deasupra, ai devenit destul de important incat sa iti dedic o intreaga postare si sa imi pierd timpul cenzurandu-te.   “When it comes down to it, I let them think what they want. ...

Voi culege lumina ş i poate Va incolţi cândva şi-n noi, Cu flori albe şi frunze late Destule pentru amândoi. Voi aduna toate ploile   Ce ne-au udat vreodată  Şi ne vom scufunda în ele   Pielea deja prea uscată.

Poate mă număr printre nebunii Ce ţin în zadar umbră albă lumii. Cu suflete prea pline şi minţi frânte, Cu priviri goale şi ochi ieşiţi din orbite. "Nebunul are multe suflete răscolite în el. Noi, ceilalţi, avem unul singur şi totuşi, îl considerăm pe el nebun."                                                                                                                                 Ocup un loc imaginar

"Do you remember all the city lights on the water? You saw me start to believe for the first time. You made a rebel of a careless man's careful daughter, You are the best thing that's ever been mine!"

vom purta în noi suflete moarte, cu feţe palide şi guri uscate sau ne vom afunda în nebunie fără de linişte; pură mânie... Does it ever get any easier?

În ploaie lacrimile se confundă cu stropii...

să-ţi fi fost sunetul preferat într-o seară tăcută de mai şi liniştea să ne fi cântat cât încă mai erai... să-mi fii noapte şi lumină, pământ cald şi cer violet, ca universul să ne ţina în oase, flori şi suflet.

cu pumnii strânşi şi sufletul niciunde, cu ura ce-ar putea să mă sugrume, cu faţa-n palme ce tremură ude, urăsc cu groază-un nume! urăsc cu groază-un nume când noaptea-i mult prea rece, când sufletul stă mai să se sfărâme, când ştiu, nu pot a mai lăsa ura să plece.

pot spune orice, dar nu oricui. lumea nu e destul de veche.. ascult doar greierii care îmi ţipă în ureche. am fost pe urmele fericirii o viată-ntreagă. am învăţat că n-o poţi prinde căci îi place să aleagă doar oameni, ca să îi scufunde în nori de vară, sau perne moi. iar eu de mult nu mai sunt om ... .

...şi n-aş fi putut spune despre nimic  că e neînsemnat, prea mic...   si n-aş avea constiintă.  poate doar credinţă; dar nu în oameni sau cuvinte, ci în alţi fluturi fără minte...

mi s-a pierdut sufletul în tine, l-a  rătăcit acolo vântul. iar versurile sunt prea puţine ca să poată spune totul. *  mi s-au uscat plămânii   de vantul nebun care îi răsfiră. să traiesc am încetat, căci am uitat cum se respiră..

Nu ai ştiut să lupţi cu ploile murdare, Iar picăturile sunt neaşteptat de grele. Te dizolvă, lovesc crunt, fără-ncetare. Nu mai poţi să te fereşti acum de ele. Eşti orb. Nu vezi că stropii în tine sapă Un gol unde nimeni nu poate să te-audă. Eşti mut. Nu ţipi, şi ploaia te îngroapă. Nu o mai poţi simţi; acum ea doar te udă.

îţi simt ploaia pe gura-mi uscată chiar aici, pe pământul ăsta rece. nimic nu mai e cum a fost odată, până şi inima din pumni îmi tace...  sute de fluturi albi am numărat pe cerul adânc din pieptul meu.  credeam defapt că s-au adunat doar ca să păstreze locul tău... însă ei sapă cu aripile doar pustiu şi nu-mi pot face inima iar să bată. nici mii nu ar ajunge, dar măcar ştiu: avem frunzele mai verzi ca niciodata...

  Când nu mai ai nicio păpădie în care să sufli, în ce îţi pui speranţa?

am şi uitat de unde vine, atât de vechi mi-e plânsul. şi îmi spunea că-mi aparţine doar şi numai mie, mincinosul. dar ştiu acum... ..ca mine mai sunt mulţi ce au copaci crescându-le din piept. şi mă gândesc că nu mai vreau, căci aş putea să stau, s-aştept să se usuce... câteodată cred că apar lacrimi când îmi intră în ochi ramurile, şi ma bucur că nu sunt salcâmi copacii care-şi înfig rădacinile în mine...

"Printre salcami uscati de teama Ciopleste in carne flori, cu dalta, Si-si vede sangele de-arama, Salcami de-o parte si de alta. Obisnuiau sa mearga amandoi Si-erau doar fluturi pe afara, Dar s-au schimbat si n-a ramas Decat un pat si o chitara. Pe plumb sperantele indura Suicidale vise orbitoare, Himere plang, ca sub tortura, Si mana-i sangerie doare. Rataciti prin anotimpuri, Gasesc pe jos, prin praf, o harta. Aduna piesele din cioburi,  Si-o taie. Gata. Este moarta... Dar din salcami si printre frunze Un crivat sadic ii alunga. Intinde mana catre Soare Si-ncearca, iar, sa il ajunga. Si isi ia zborul, blestemata,  N-o mai opreste niciun gand. E-n Paradis, zburand cu corbii, Sau pe podea, in pat, plangand?" de   Sim's   Thoughts

şi te-aş întreba, suflete, unde fugi uneori, dar nu mi-ai răspunde, eşti mut şi atât de rece.. te-am golit dar înca îmi apeşi greu pe umeri. aştept mereu să vină noaptea, sa te-nece... te-aş încuia într-o colivie, fără sunete sau culori, să plângi de prea mult gri, să nu aud suspine. dar ştiu că te-ai agăţa de trecători şi ai pleca din nou din mine...

aveam in pumni numai lumina si-n ochi, pe gene, peste noi... dar fericirea ne e acum straina iar pumnii s-au deschis, si-s goi...  * nu-mi numara toate lacrimile ce-mi uda mai mereu obrajii reci! in urma ta raman doar ele, caci stiu prea bine, o sa pleci...