Latent

Nu ai ştiut să lupţi cu ploile murdare, Iar picăturile sunt neaşteptat de grele. Te dizolvă, lovesc crunt, fără-ncetare. Nu mai poţi să te fereşti acum de ele. Eşti orb. Nu vezi că stropii în tine sapă Un gol unde nimeni nu poate să te-audă. Eşti mut. Nu ţipi, şi ploaia te îngroapă. Nu o mai poţi simţi; acum ea doar te udă.

îţi simt ploaia pe gura-mi uscată chiar aici, pe pământul ăsta rece. nimic nu mai e cum a fost odată, până şi inima din pumni îmi tace...  sute de fluturi albi am numărat pe cerul adânc din pieptul meu.  credeam defapt că s-au adunat doar ca să păstreze locul tău... însă ei sapă cu aripile doar pustiu şi nu-mi pot face inima iar să bată. nici mii nu ar ajunge, dar măcar ştiu: avem frunzele mai verzi ca niciodata...