Latent

Perechi de aripi translucide Imi mangaie obrajii reci.  Prin par mi se-mpletesc raze livide In departari se-aud ecouri seci. Si ploua mut, fara rasunet. Dansez pe fire de lumina Iar muzica-i un dulce fosnet Ce se aude in surdina. Simt doar miros de bucurie. Flori canta pale melodii. Traiesc un vis; euforie: Doar dragoste, fluturi, papadii...

de ce sa mai traiesc cand totu-i mort in mine? prin gari de disperare ratacesc si trenul nu mai vine... de ce sa nu va parasesc? ma veti uita indata. peroane de-agonie bantuiesc si nu ma mai intorc vreodata...

Mă dezlipesc de lumea voastră De tot ce este indărătul meu De umbrele cu care totdeauna Am colindat, prin intristări, mereu. Plec intr-o lume nouă, undeva Departe, peste mări – spre nesfârşit. Nu ştiu nici eu unde mă-ndeamnă Destinul care mi-a fost hărăzit. Acolo va fi altfel, mai mult soare… Domniţe albe mi-or întinde mâna Şi-n noaptea caldă, parfumată Va răsări, mai zambitoare, luna. Corabia, cu pânzele intinse, Cu pieptul alb, străluminat, deschis, Despică apele albastre, zboară În depărtare, spre un cer de vis. Adio, mamă! Rămas-bun, prieteni! Mi-e strânsă inima, îndurerată, Că n-am puterea să vă iau cu mine, Dar tot am să vă chem odată! Virgil Carianopol

Vantul sufla in juru-mi disperat. Si plang fara-ncetare ca-n delir. Privesc spre sufletu-mi desfigurat: E-o liniste de cimitir. Si-astept sa-nceapa ploaie, Sa-nebunesc razand; Sa vad din cer cum cad siroaie, Sa te gasesc la mine-n gand... Sa nu dispari, sa te iubesc, Acolo ani sa ne oprim. La pieptu-ti sa ma ghemuiesc, Sa nu mai pleci, sa nu murim...