Latent

Mă dezlipesc de lumea voastră De tot ce este indărătul meu De umbrele cu care totdeauna Am colindat, prin intristări, mereu. Plec intr-o lume nouă, undeva Departe, peste mări – spre nesfârşit. Nu ştiu nici eu unde mă-ndeamnă Destinul care mi-a fost hărăzit. Acolo va fi altfel, mai mult soare… Domniţe albe mi-or întinde mâna Şi-n noaptea caldă, parfumată Va răsări, mai zambitoare, luna. Corabia, cu pânzele intinse, Cu pieptul alb, străluminat, deschis, Despică apele albastre, zboară În depărtare, spre un cer de vis. Adio, mamă! Rămas-bun, prieteni! Mi-e strânsă inima, îndurerată, Că n-am puterea să vă iau cu mine, Dar tot am să vă chem odată! Virgil Carianopol