sâmbătă, 2 iulie 2011

Plecare spre tarmuri necunoscute




Mă dezlipesc de lumea voastră
De tot ce este indărătul meu
De umbrele cu care totdeauna
Am colindat, prin intristări, mereu.

Plec intr-o lume nouă, undeva
Departe, peste mări – spre nesfârşit.
Nu ştiu nici eu unde mă-ndeamnă
Destinul care mi-a fost hărăzit.
Acolo va fi altfel, mai mult soare…
Domniţe albe mi-or întinde mâna
Şi-n noaptea caldă, parfumată
Va răsări, mai zambitoare, luna.

Corabia, cu pânzele intinse,
Cu pieptul alb, străluminat, deschis,
Despică apele albastre, zboară
În depărtare, spre un cer de vis.

Adio, mamă! Rămas-bun, prieteni!
Mi-e strânsă inima, îndurerată,
Că n-am puterea să vă iau cu mine,
Dar tot am să vă chem odată!


Virgil Carianopol

2 comentarii:

  1. Are o nota grava poezia....imagini artistice inedite, cu nuante intunecate....

    RăspundețiȘtergere
  2. :X:X:X:X:X:X:X

    Love you:*:*:*

    Miss Salvatore

    RăspundețiȘtergere