Ecou de plumb
Tacuta, singura, astept
O soapta de-ntuneric.
Si simt cum intra violent in piept
Pumnalul greu, oniric.
De plumb e lumea mea acum
Iar eu respir numai cenusa.
Cu ochii plini de negrul scrum
Privesc argintul ce ma-nabusa.
Mi-e dor de ploaie, dor de vant,
Dor de furtunile violente.
Aud al frunzelor cant:
Fosnet de timp, ecouri aberante.
Lacrima- punte spre nefiinta-
Cade pe pamantul mort.
Spre rana-mi privesc cu neputinta,
Cu suflet gol si trup inert.
Treptat, ceata ma-nvaluie nedeslusit
Si ploua iar; umil dar disperat
Din cerul negru, infinit,
Cu picaturi de plumb transfigurat.
Atunci plangeam, acum zambesc.
Dar fericirea-i efemera.
Apoi, inca razand, pornesc
Pe-aleea uda, spre viata austera.
imi place mult, imi place si citatul de sub fotografie, si numele blogului :D am si eu blog, www.profund-antianalfabet.blogspot.com si, daca vrei sa ne cunoastem, lasa-mi commla ultima postare :D
RăspundețiȘtergeream organizat leapsa pe blog si te-am invitat si pe tine :D
RăspundețiȘtergereImi place cum scrii. Esti melancolica, visatoare poate, dar tinzi sa vezi lumea in alb si negru, lucru cu care ne asemanan. Keep up the good work:):X
RăspundețiȘtergereImi plac poeziile tale :x
RăspundețiȘtergereSi cu ocazia asata iti si multumesc ca ma urmaresti si ca ma citesti si ca imi lasi comentarii :)
:X:X:X:X:X:X:X
RăspundețiȘtergereStiu ca ti-am mai spus,dar ti-o mai zic:Esti fenomenala!Si asteapta-te s-o mai auzi.
Love you:*:*:*
Miss Salvatore