duminică, 14 noiembrie 2010

In timp...

"Timpul trece prea repede!"
Asta e ceva ce toti oamenii afirma la un moment dat al vietii lor, cand se simt complesiti de sarcini, de indatoriri. Ei mint, nu realizeaza sau nu vor sa realizeze ca defapt timpul e infinit; noi trecem prea repede prin el. Ne ocupam fiecare clipa cu lucruri "importante", uitand care sunt adevaratele valori.
Ce suntem noi, in comparatie cu timpul?
Suntem raze de lumina ce trec prea grabite.... Alergam dupa timp, in incearcarea de a-l prinde, insa reusim doar sa gonim prin el.


Pierdute in timp...

Secundele zboara spre nesfarsit,
Orele alearga; sunt de neoprit,
Iar zilele se indreapta catre stele
Cu toate visurile mele...

Nu am timp pentru-a le prinde
Caci pleaca muribunde
Spre infinit.
Lumina stelelor le-a adementit...

Cu alte vise, cu alte idealuri,
In suflet cu teama de esecuri,
Pornesc din nou in timp,
Dar ma opresc la fiecare anotimp.

Nisipul din clepsidra sta in loc acum
Lasandu-ma si iarna s-o miros,
Caci toamna a trecut cu-al sau parfum,
Si a lasat in urma aerul prea racoros.

Iar eu gonesc in timp involuntar,
Incercand sa ma opresc mai des.
Insa vremea ma imbata cu al sau nectar,
Facandu-ma sa uit ce imi doresc.

Pierduta in timp, ca si visele sunt eu.
Mergand din departari in departari mereu,
Sa evadez e imposibil.
Caci, ca si moartea, timpul e ireversibil.
                                               

3 comentarii: